ADN-ul poate reacţiona la limbajul vorbit al omului
ADN-ul uman din ţesuturile vii (nu şi cel din eprubetă) cunoaşte regulile sintactice şi semantice de bază ale limbajului uman, astfel că îşi poate modifica structura dacă „i se vorbeşte”, a descoperit o echipă de cercetători ruşi, condusă de biofizicianul Piotr Gariaev. Astfel, nu ar fi nevoie de intervenţiile de tip „chirurgical” pentru a altera genele, ci de a „comunica” cu ele, dacă un medic doreşte corectarea unui cromozom cu un anumit defect, care predispune la o boală genetică.
În timp ce , în Occident, cercetătorii „disecă” lanţul ADN pentru a extrage anumite gene sau doar mutaţia, academicianul Piotr Gariaev propune „convingerea” genelor să acţioneze singure. El a descoperit că moleculele alcaline din ADN respectă regulile gramaticale folosite în toate limbajele umane. Desigur, genelor nu li se poate vorbi direct prin cuvinte, ci prin modularea frecvenţelor radio şi luminoase care acţionează asupra lor, modulare efectuată în funcţie de cuvinte şi structurarea lor în propoziţii.
Câtă vreme structura acidului dezoxiribonucleic (ADN-ului) uman pare fi aceeaşi cu a limbajului uman, se pot folosi cuvinte şi propoziţii pentru a-l influenţa, mai ales că, la nivelul cromozomilor, există un sistem ideal de recepţie a frecvenţelor luminoase. Cromozomii vii funcţionează exact precum computerele holografice, folosind pentru transferul de informaţii o radiaţie laser generată endogen, chiar în interiorul ADN-ului. Pentru Gariaev, membru al Academiei de Ştiinţe a Rusiei, ideea de „chirurghie moleculară” – când geneticienii occidentali separă genele „rele” de cele „bune” – este o „barbarie”, câtă vreme potenţialulMajoritatea geneticienilor occidentali consideră că 90% din ADN este „inutil” în formarea corpului uman. În acest scop, organismul fiecăruia dintre noi ar putea fi „reconstruit” din informaţia suficientă stocată numai într-o zecime din informaţiile conţinute de lanţul ADN. Totuşi, lingviştii ruşi au descoperit că tocmai această parte de 90% respectă în cea mai mare măsură regulile gramaticale şi ar fi susceptibilă „a răspunde” la mesaje structurate în funcţie de aceste reguli, chiar dacă sunt transmise prin unde radio sau luminoase, nu vorbire propriu-zisă.
Cercetările confirmă „puterea gândului“
Descoperirea echipei lui Gariaev atestă ceea ce ştiinţa seculară a ultimelor veacuri a respins, anume că organismul uman este „programabil” prin cuvânt, prin limbaj, prin gând. Fie că programarea vine „din voia lui Dumnezeu” (prin intermediul sfinţilor), fie în urma unor „formule magice” (folosite de şamani, spiritişti, hipnotizatori), ea este posibilă.
De-a lungul secolelor, numai „cei iniţiaţi” în diferite tehnici spirituale puteau să comunice direct cu organismul lor sau al altora, însă cercetătorii ruşi cred că ar putea construi un dispozitiv medical care să comunice cu ADN-ul, la o frecvenţă adecvată pentru a obţine vindecarea de diverse afecţiuni.
În viitorul apropiat domeniului „geneticii vibraţionale” (comunicarea cu genele) i se va acorda o atenție deosebită .
Incredibila “molecula mesaj” ADN
de Carl Wieland

Atunci cand cineva trimite un mesaj, ceva misterios si fascinant este transmis mai departe. Sa zicem ca Winettou vrea sa transmita mesajul “Dansul Norilor, razboiul s-a terminat.Winettou”. Mai intai il dicteaza unui prieten; astfel mesajul a inceput ca niste tipare de aer comprimat (cuvintele vorbite).
Prietenul lui il transmite mai departe ca cerneala pe hartie si il da mai departe altuia de la posta, care il pune la randul lui intr-un aparat de tip fax. Aparatul transfera mesajul intr-un tipar codat de impulsuri electrice, care sunt trimise mai departe printr-o linie telefonica si receptionate intr-un final oriunde in lume, unde este printat din nou in cuvinte pe hartie.
Aici, persoana care citeste mesajul aprinde un foc si trimite acelasi mesaj ca un tipar de semnale cu fum. Dansul Norilor aflat la kilometri distanta, se uita pe cer si receptioneaza exact acelasi mesaj care ii fusese adresat in primul rand.

Nimic fizic nu a fost transmis, nici macar un singur atom sau molecula de vreo substanta anume nu a calatorit de la Winettou la DansulNorilor, desi e evident pt oricine ca CEVA a fost transmis totusi intre cei doi.
Acest ceva este numita INFORMATIE. Este evident ca nu este ceva material, din moment ce nici un pic de materie nu a fost transmisa. Dar se pare ca a fost totusi nevoie de niste materie pentru ca informatia sa “parcurga” drumul sau. Aceasta afirmatie este adevarata indiferent daca mesajul este scris in turca, congoleza sau turcmenistaneza. Materia prin care informatia circula se poate schimba, fara ca informatia sa trebuiasca sa se schimbe. Moleculele de aer au fost comprimate in sunete; cerneala si hartie; electronii circuland prin liniile telefonice; semnale de tip semafor- ORICE- toate necesita anumite medii materiale folosite pentru transmiterea informatiei, dar aceste medii nu sunt/reprezinta ele insele informatie.
Acest lucru fascinant numit INFORMATIE reprezinta cheia intelegerii a ceea ce face VIATA diferita de materia moarta. Este calcaiul lu Ahile al tuturor explicatiilor materialistice/naturalistice/evolutionistice ale vietii, care spun ca viata
este de fapt nimic mai mult decat materie slujind legilor fizicii si chimiei. VIATA este mai mult decat doar fizica si chimie, pentru ca lucrurile vii poarta cu ele vaste cantitati de informatie.
Unii ar comenta ca o hartie cu un mesaj scris pe ea nu e nimic mai mult decat cerneala si hartie supuse legilor fizice si chimice. Dar cerneala si hartia neghidate nu scriu ele insele mesaje- mintile in schimb o fac. Literele alfabetului dintr-un joc
de Scrabble nu constituie informatie decat dupa ce cineva le pune intr-o ordine speciala- o MINTE e necesara ca sa avem de a face cu informatie. Poti programa un robot sa aranjele literele din Scrabble intr-un mesaj, dar e nevoie de o MINTE, in primul rand, care sa scrie programul pentru robotul acela.
Dar cum este transmisa informatia necesara vietii? Cum e mesajul care contine reteta din care se face o broasca, si nu un palmier, trimis de la o generatie la alta? Cum este stocat? De ce materie se ajuta el pt a fi transmis?
Raspunsul este extraordinara “molecula mesaj” numita ADN. Aceasta molecula este ca o sfoara lunga sau ca un evantai spatial, care este strans infasurata inauntrul nucleului fiecarei celule al corpului tau. Aceasta este molecula care stocheaza programele necesare vietii, informatie care este transmisa de la o generatie la alta.
Unii oameni ar crede ca ADN’ul este ceva viu- nimic mai gresit. ADN’ul este o molecula moarta. Nu se poate copia singura- pt ca e mai intai nevoie de masinaria unei celule vii (in care se afla ADN’ul) ca sa faca copii ale moleculei de ADN.
Ar parea ca ADN’ul este informatia in corpul tau. Dar nu-i asa - ADN-ul este doar purtatorul mesajului, “mediul” pe care mesajul este scris. In acelasi mod, literele de Scrabble nu sunt informatie decat atunci cand mesajul le este “impus” literelor de cineva din “afara”.
Ganditi-va la ADN ca la un lant de asemenea litere legate impreuna, cu o varietate imensa de feluri diferite in care se poate face asta. Daca acestea nu sunt asamblate in ordinea/secventa potrivita, nici un mesaj folositor nu va rezulta, chiar daca se poate numi inca tot ADN.

Acum, ca sa citim mesajul avem nevoie de un cod de limbaj sau conventie pre-existenta, cat si de o masinarie care sa il traduca. Toata aceasta masinarie exista inauntrul celulei. Ca si masinariile facute de om, acesta (mesajul) nu rasare de unul singur din proprietatile materialelor brute. Daca doar arunci ingredientele brute ale unei celule la un loc, fara INFORMATIE nimic nu se va intampla. Masinile si programele lor nu rasar de unele singure din legile fizicii si chimiei. De ce?
Pentru ca ele reflecta informatie, si informatia nu a fost observata NICIODATA ca venind din ceva nedirijat, materiale brute plus
timp si sansa.
INFORMATIA este chiar opusul sansei- daca vrei sa aranjezi niste litere intr-o secventa ca sa transmiti un mesaj, o poti face doar printr-o ordine specifica care trebuie sa o impui materiei.
Cand lucrurile vii se reproduc, ele transmit informatia de la o generatie la alta. Aceasta informatie, calatorind in ADNul de la mama si de la tata, este “manualul cu instructiuni” care permite masinariei dintr-o celula ou fertilizata sa construiasca, pornind de la materiale brute, noul organism- o “realizare” fantastica. Aceasta este facuta printr-o noua combinatie astfel incat copii nu sunt exact ca parintii lor, desi informatia insasi, care este exprimata in alcatuirea acelor copii, a fost acolo tot timpul in ambii parinti. Ca si cum niste carti de joc au fost amestecate, fara ca nici o carte noua sa nu fi fost adaugata.
De cat spatiu are nevoie ADN-ul ca sa stocheze informatia? Realizarile tehnologice ale omenirii in domeniul stocarii informatiei par acum senzationale. Imaginati-va de cata informatie este stocata pe un videocd cu un film, de exemplu- poate fi tinut intr-o mana. Insa comparat cu asta, realizarile ADN-ului in miniaturizarea informatiei sunt de-a dreptul incredibile. Pentru o cantitate data de informatie, spatiul necesar pentru stocarea ei in ADN este de a trilioana parte mai mic decat daca ar fi stocata pe un videocd (e de un milion de milioane de ori mai eficient in stocarea informatiei).1

Cat de multa informatie e continuta in codul ADN care descrie un om? Estimarile variaza foarte mult. Folosind niste analogii simple, bazate pe spatiul de stocare din ADN, ele variaza de la 500 carti obisnuite pana la mai mult de 100 de enciclopedii complete fiecare a cate 30 volume. Cand te gandesti la asta, chiar si atat e probabil insuficient ca sa cuantifici contructia/designul laborios al creierului uman, cu trilioanele lui de conexiuni precise.

Sunt probabil sisteme mult mai avansate de multiplicare si stocare a informatiei in corpul uman decat am putut noi visa
vreodata- raman inca multe alte mistere asteptand sa fie descoperite despre modul de operare al Creatorului.
Nu numai ca felul in care este codat ADN-ul este extrem de eficient- chiar mai mult spatiu este salvat prin felul in care acesta este infasurat strans in spirala aceea spatiala. Potrivit profesorului de genetica Jerome Lejeune, toata informatia necesara pentru specificarea continutului exact al fiecarui om unic de pe pamant poate fi stocat intr-un volum de ADN nu mai mare de 2 pastile de aspirina!! 2
Daca s-ar lua ADN-ul dintr-o singura celula din corpul tau (o cantitate de materie asa de mica incat se poate vedea doar la microscop) si s-ar desfasura, ar avea nevoie cam de 2 metri.
Aceasta devine intr-adevar senzational cand consideram ca sunt intre 75 si 100 milioane de milioane de celule intr-un om.3 Considerand prima estimare de 75 mil, inseamna ca daca desfasuram tot ADN-ul din corpul unui om , punandu-l cap la cap, acesta s-ar intinde pe o distanta de 150 de milioane de kilometri.
Cat inseamna asta? Cam cat am ocoli pamantul pe la ecuator de 3.5 milioane ori! E de o mie de ori distanta dintre pamant si soare. Daca s-ar aprinde o lumina pe distanta asta, luminii i-ar lua 5 ani jumatate sa ajunga de la un capat la altul cu 300000km/s.
Dar lucrul cu adevarat senzational este felul in care informatia transmisa de ADN-ul din lucrurile vii arata direct catre o creatie inteligenta, supranaturala, dedusa printr-o logica stiintifica directa, dupa cum urmeaza:
OBSERVAȚII:
1. Informația codată folosita in construirea unui lucru viu este transferată din mesaje (programe) pre-existente, care sunt la rândul lor transmise de la mesaje pre-existente.
2. In timpul transferului, soarta informației urmează direcțiile impuse de teoria mesajului/informaiei și bunului simț. Adică, ori rămane aceeași, ori aceasta se pierde (pierderi prin mutații, drift genetic, extinții de specii)… dar rareori este vazută o creștere in vreun fel mai insemnat al informației.
DEDUCȚII DIN OBSERVATIA NR. 2:
3. Daca ar fi sa ne uitam inapoi in timp dealungul liniei oricarei populații vii, ca de ex. oamenii, (in informația din programele lor genetice) s-ar observa o tendința de creștere cu privim mai mult in urmă,evolutiv.
AXIOMA:
4. Nici o populaȚie nu poate fi infinit de veche, si nici nu poate conȚine o cantitate infinită de informație. Deci :
DEDUCȚIE DIN OBSERVAȚIILE NR. 3 si 4:
5. Trebuie sa fi existat un punct in timp in care primul program a aparut fara ajutorul unui program pre-existent… adică primul de acest gen care nu a avut părinti.
ULTIMA OBSERVATIE :
6. Informația si mesajele numai si doar isi au originea in minte sau intr-un mesaj pre-existent. NICIODATĂ, acestea nu au fost vazute sa apară din procese spontane, naturale sau din legi neghidate ale naturii.
CONCLUZIE:
Programele din primele reprezentante ale fiecarui tip de organism trebuie sa aibă originea intr-o minte, și nu in legile naturii.
Acest lucru este perfect menționat in Geneza, care ne invață că programele pentru fiecare “fel” de populații originale, cu tot cu potențialul lor vast si divers , au provenit din mintea lui Dumnezeu la un anumit moment dat in timp, printr-un proces de creație speciala, supranaturala.
Aceste mesaje, scrise intr-un limbaj codat intrinsec, nu se puteau scrie de unele singure, așa cum ne arată si știința observatională reală.
Odată ce primele mesaje au fost scrise, acestea conțineau in ele insele instructiuni pentru fabricarea mașinăriilor cu care sa se transmită acele mesaje “in josul liniei”. ADN-ul, aceasta extraordinara “molecula mesaj”, transportă acel ceva special, non-material numit informație, in jos catre multe generații, incepând de la originea ei din mintea lui Dumnezeu.
Similar, ca in exemplul nostru de la inceput, Dansul Norilor putea citi mesajul care si-a avut originea in mintea lui Winettou, fară ca acesta sa il fi vazut pe acesta la fată.
Mai există insa un alt set de mesaje de la același Creator din Geneza, din Biblie. In Romani 1:18-20 ni se spune:
,, Mânia lui Dumnezeu se descoperi din cer impotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si impotriva oricarei nelegiuri a oamenilor, care nu aduseră adevărul, in nelegiuirea lor.
Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu, le este descoperit in ei, caci le-a fost arătat de Dumnezeu.
În adevar, insușirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnică si Dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele in lucrurile facute de El. Așa că nu se pot dezvinovați. ,,
Aceste rânduri se potrivesc din ce in ce mai mult zilelor noastre, noi
fiind privilegiati sa putem descifra o parte din limbajul biologic scris in ADN-ul nostru de catre Cuvântul Viu, Isus Cristos, în timpul acelor 6 zile de creație.
Insa cel mai minunat mesaj din Cuvant e cu siguranta cel din Ioan 3:16:

,, Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, să nu piara, ci să aiba viata veșinica. ,,
Referinte si note
1. New Scientist, November 26, 1994, p. 17.
2. Jérôme Lejeune, Anthropotes (Revista di studi sulfa persona e la famiglia), Istituto Giovanni Paolo 11, Rome, 1989, pp. 269-270.
3. Tineti seama ca fiecare celula contine cantitatea totala de informatie —i.e. sunt mai multe copii ale aceleiasi matrite, cate una in fiecare celula. Distanta de doi metri este suficienta pentru a contine informatia specifica unui om.
*De fapt, e ca si cum ar fi doua “spirale de margele” infasurate in paralel, informatia din una provenind de la mama iar cea din cealalta de la tata. Aceste doua spirale paralele sunt impartite in 23 de parti numite cromozomi. Legaturile dintre ele sunt ca niste literele ale alfabetului, iar ordinea specifica a acestora este ceea ce da informatia. Portiuni individuale(sau “propozitii”) de informatie sunt numite gene. Teoreric, fiecare celula contine inauntrul nucleului ei toata informatia necesara alcatuirii unui om.
http://www.answersingenesis.org/creation/v17/i4/information.asp

Categoria: Biologie .
Cum este desfăcută elicea dublă a ADN-ului :

Dubla elice a ADN-ului este desfacută de către o enzimă denumita helicază. Miscarea capătului din stânga al structurii desfacute este masurat de un laser foarte bine focalizat. Sursa:physorg.com
Cercetătorii de la Universitatea Cornell au rezolvat o problemă fundamentală, ce are de-a face cu maniera în care enzima helicază desface cele două lanţuri ale dublei elici a ADN-ului. Ei au arătat ca această enzimă aplică forţe active asupra celor două lanţuri ale dublei elici a ADN-ului, desfacând o efectiv ca pe un fermoar. Măsurătorile experimentale au constat în focalizarea unui raze de laser asupra unui capăt al unuia din cele două lanţuri, măsurând astfel mişcările acestuia.
Enzima helicază face parte din acea fascinantă colecţie de proteine denumite şi “motoare moleculare”. Ea are un rol esenţial în procesul de replicare a ADN ului, mergând înaintea “maşinăriei” de proteine care copiază ADN ul, şi despicând efectiv dubla elice a ADN-ului, formată din cele doua lanţuri încolăcite. Aceasta pentru că “maşinăria” de proteine nu poate copia decât câte un singur lanţ, odată desfăcut din dubla elice.
Principalul mister până acum a fost modalitatea efectivă în care enzima helicază desface această duble elice. O teorie susţinea că ea avansează într-un mod pasiv, folosindu-se de fluctuaţiile termice care ar avea loc. Astfel, aici dubla elice se desface de la sine, datorită acestor fluctuaţii termice, apoi enzima helicază avansează, securizând următoarea poziţie, în aşa fel încât dubla elice să nu se inchidă la loc.
O a doua teorie susţinea un model mai activ al enzimei helicază. Aici enzima ar folosi activ energia obţinută din alte procese moleculare pentru a forţa efectiv dubla elice, şi a o deschide precum am deschide un fermoar.
Pentru a stabili care din cele două modele corespunde adevărului, cercetătorii de la Universitatea Cornell din S.U.A, au efectuat o serie de experimente în care au măsurat forţele şi mişcările ADN-ului induse de enzima helicază. Astfel, ei au fixat un capăt deja desfăcut al lanţului ADN de o bucată de sticlă, iar de capătul celuilalt lanţ s-a ataşat o biluţă mică din plastic, ce a fost adusă în focarul unei raze laser (vezi imaginea de mai sus).
Tehnica specială folosită se numeşte “optical tweezers” în engleză (traducerea mot à mot ar fi “pensetă optică”) şi constă în captarea efectivă a celui de-al doilea capăt în interiorul razei focalizate. În acest caz, forţele induse de câmpul electric al luminii în zona focalizată au o asemenea intensitate şi distribuţie, încât capătul acesta este prins efectiv în acea zonă, iar mişcarea lui în zona focalizată ne arată forţa ce acţionează asupra capătului. În figura alăturată putem vedea rezultatele măsurătorii.

Viteza măsurată cu care enzima helicază desface elicea de ADN, care este în jur de 250 de perechi de baze pe secundă. Forţele induse de enzima helicază (teorie şi experiment) sunt de aproximativ 15 pN. Sursa: “Cell”, Iunie, 2007
Enzima forţează efectiv desfacerea ADN-ului, cu forţe de ordinul a 15pN. Rezultatele experimentale corespund de asemenea cu un model activ al teoriei.
“Rezultatele nu au numai importanţă pur teoretică, ci ele pot contribui şi la înţelegerea defectelor care au loc în procesele de îmbătrânire prematură sau în cancer”, spune co-autorul Smita Patel al rezultatelor prezentate aici. “Enzima helicază este practic prezentă în toate procesele metabolice ce utilizează ADN-ul sau ARN-ul”, mai adaugă el.
Sursa originală: “Cell”, Iunie, 2007, şi physorg.com.

Primele observaţii
Aşa cum observa Hutchinson, oamenii de ştiinţă din vechime erau fascinaţi de fenomenul luminilor care pâlpâie. Apuleius a experimentat în 125 e.n. cu lumina care pâlpâie produsă de învârtirea unei roţi de olărit, descoperind că ar putea pune în evidenţă un tip de epilepsie. Ptolemeu a studiat în anul 200 e.n. fenomenul de pâlpâire generat de lumina solară printre spiţele unei roţi care se învârte. El a observat că patternurile şi culorile apăreau în ochii observatorului şi că apărea un simţământ de euforie. Psihologul francez Pierre Janet, unul dintre primii care a raportat o procedură de ,,rescripting”, a observat că pacienţii din Spitalului Salpetriere din Paris prezentau reduceri ale isteriei şi o relaxare crescută atunci când erau expuşi la lumini care pâlpâie. Aşa cum sublinia Hutchinson, autoritatea în materie de şamanism şi antropologie Michael Hamer a spus că ,,instrumentele de bază pentru a intra în starea şamanică a conştiinţei sunt tobele şi zăngănitul.” Hamer a observat de asemenea că frecvenţele bătăilor de tobă din domeniul theta (arătate pe EEG) predominau în timpul procedurilor de iniţiere. Mai mult, combinaţiile de sunet ritmic şi pâlpâire de lumină erau folosite de către antici pentru a induce transa.
În ani 30 şi 40 oameni de ştiinţă precum W. Gray Walter şi alţii au folosit lumini stroboscopice electronice puternice şi noi echipamente EEG pentru a modifica activitatea cerebrală producând stări asemănătoare transei, de profundă relaxare şi imagerie intensă. Hutchinson a observat că cercetarea lui Walter a dus la creşterea atenţiei unui număr de artişti inclusiv a lui William Burroughs.
Ei au dezvoltat un dispozitiv de pâlpâire pe care l-au denumit ,,Dreamachine” cu care subiecţii au raportat lumini orbitoare de o nepământească strălucire şi culoare. De la imagini geometrice frumoase care semănau cu mandalele imaginea se putea dizolva în imagini individuale şi scene dramatice asemănătoare celor din visele colorate.
În timpul perioadei tulburi a anilor 60-70 interesul pentru producerea stărilor modificate de conştiinţă fără droguri a proliferat pe lângă cea dată de droguri. EEG de stare alfa cu feedback al dr. Joe Kamiya de la Langley-Porter Neuropsychiatric Institute din San Franciso a ajutat la apariţia erei feedback-ului. Alţii au găsit efecte asemănătoare psihedelice în combinaţiile de lumină şi sunet şi în numeroase cluburi de noapte au început să folosească stroboscoape pentru a accentua efectele muzicii de dans. Oamenii de ştiinţă au continuat investigaţia lor asupra luminii şi sunetului, examinând fenomenele de sincronizare emisferică şi ,,entrainment” EEG. Jack Scwarz, cunoscut pentru demonstraţiile sale în ceea ce priveşte controlul minţii conştiente asupra răspunsurilor autonome, a dezvoltat ISIS, un dispozitiv care folosea sunete ritmice şi lumini de frecvenţă variabilă în ochelari cu leduri (goggles) pentru a produce anumite stări mentale. Un alt explorator contemporan al fenomenului Lumină/Sunet a fost Richard Townsend, care în 1973 a publicat o descriere a unui dispozitiv cu lumină înclusă în ochelari cu leduri pentru ,,entrainment” vizual. Seymour Charas, un om de ştiinţă de la City College din New York, a obţinut în 1974 primul patent pentru un dispozitiv Lumină/Sunet, dar conform lui Hutchinson (1990), nu a fost produs niciodată.
Avansurile tehnologice în microelectronică din anii 80 au oferit posibilitatea unui număr de inventatori să dezvolte programe variate de schimbare a frecvenţei luminii şi sunetului şi a modulaţiei intensităţii luminoase.

Observaţii ale cercetărilor clinice
În 1980, la clinica din Denver, a fost studiat un dispozitiv comercial de Lumină şi Sunet şi aşa cum menţiona Michael Hutchinson în cartea sa MEGABRAIN (1986), s-a observat că folosirea acestui dispozitiv ducea la creşterea inducţiei hipnotice, producând stări de ameţeală, hipnagogice (caracterizate de frecvenţe cerebrale theta) şi uneori la apariţia imaginilor holografice intense. Acest dispozitiv a facilitat ,,recuperarea inconştientului” în timpul procedurilor de ,,rescripting”. Frecvenţele din spectrul inferior al undelor theta (3-6 Hz) păreau că ajută la rechemarea memoriei din perioada copilăriei. Aceste imagini au fost folosite în următoarea sesiune terapeutică pentru a ajuta la descoperirea şi rescrierea materialului traumatic.
O procedură care s-a părut a fi folositoare a fost aceea de a prezenta clientului sugestii înregistrate pe o casetă audio în timpul sesiunii de Lumină şi Sunet. Caseta a început cu mesaje de nivelul subliminal care gradat au fost redate cu volum mai mare devenind supraliminal după 10 minute. După aceea mesajele au continuat să fie redate cu volum uşor crescător până când au ajuns la un nivel confortabil de ascultare. Mai mult, dispozitivul de L/S a fost de ajutor în facilitarea undelor theta observate pe EEG în timpul sesiunilor de învăţare crepusculară.
În acea vreme (1980) a fost atrasă atenţia asupra folosirii acestei tehnologii deoarece oferea posibilitatea aducerii la suprafaţă a materialului mental reprimat. De aceea se atrage atenţia că dacă apar astfel de manifestări subiectul trebuie neapărat să se sfătuiască cu un cadru competent specializat în sănătate mintală pentru a căpăta ajutor în integrarea materialului reprimat care iese la suprafaţă în mintea conştientă.
Michael Hutchinson scria în Megabrain că un alt doctor clinic care a găsit dispozitivele de L/S folositoare la vremea aceea ea fost dr. Roman Chrucky – Director Medical al North New Jersey Development Center din Totowa, New Jersey. El a descoperit că maşina avea un efect puternic tranchilizant care dura 2-3 zile. El a observat de asemenea că dispozitivul îmbunătăţea inducţia hipnotică şi sugestibilitatea în general. Dr. Churcky a observat că folosirea L/S facilita apariţia gândurilor creative.
Dr. Gene Brockkopp (1984), un cercetător din New York, a descoperit că dispozitivul de L/S producea efecte dramatice la unii subiecţi. El a consultat cercetarea de la acea vreme (începutul anilor 80) care includea stimularea fotică şi auditivă a creierului, conştiinţei şi diferenţierii emisferice, făcută pe patternuri EEG şi variabile de personalitate precum şi asupra efectelor de comportament date patternurile de stimuli induşi. Una dintre observaţiile sale a fost aceea că coerenţa patternului EEG de înaltă frecvenţă este aparent legată de funcţionarea intelectuală crescută. Aceasta a dus la concluzia că dacă dispozitivul L/S creează sau facilitează coerenţa el ar putea duce la creşterea funcţionării intelectuale. Dr. Brockopp a observat de asemenea că atunci când se experimentează o anumită stare a undelor cerebrale, învăţată şi practicată pe o perioadă de timp, ea rezistă. Hutchinson (1986) observa că acest lucru ar putea explica de ce dispozitivul L/S pare să aibă un efect cumulativ, astfel că după o serie de experienţe cu L/S utilizatorii par să producă mai uşor starea dorită caracterizată de respectivele unde cerebrale.
Aşa cum s-a observat de către Hutchinson (1990), Bruce Harrah-Conforth, Ph. D. de la Universitatea Indiana a întreprins un studiu al unităţii de L/S numită MindsEye Plus şi a raportat că, comparativ cu un grup de control care a ascultat sunet caracterizat de zgomot ,,roz”, grupul stimulat prin L/S a arătat schimbări dramatice în pattern-urile EEG, răspunzând frecvenţei dispozitivului de L/S. Participanţii au prezentat de asemenea dovezi ale sincronizării emisferice.
Dr. Harrah-Conforth, într-o scrisoare către Raportul Megabrain (Volumul 1, nr. 2), scrie: ,,Am puţine dubii că tehnologia de ,,entrainment” a creierului este un mijloc foarte eficient de a induce schimbări în conştiinţă. Entrainmentul creierului a facilitat experienţele întregului creier.” Concluzionând, Harrah-Conforth scrie: ,,…indiciile preliminare sunt puternice şi anume că această tehnologie nou dezvoltată va revoluţiona profund conceptele despre şi interacţiunea cu conştiinţa noastră… Evoluţia conştiinţei umane este un proces tangibil manipulabil. Putem controla destinul nostru. Se pare că entrainmentul creierului va fi printre tehnologiile care ne vor duce pe acest drum.”

Schimbarea frecvenţei undelor cerebrale produce schimbări la nivelul răspunsurilor musculare şi autonome?
Răspunsul este da. Există diferenţe individuale majore în gradul de corelaţie dintre răspunsurile musculare şi autonome şi EEG. La un arousal înalt şi la unul scăzut gradul de corelaţie creşte. Totuşi, în general, scăderea frecvenţa EEG produce un răspuns de relaxare. Mai mult, coborând frecvenţa către domeniul alfa inferior şi apoi către theta se produce o modificare în conştiinţă. Mai precis, majoritatea indivizilor câştigă experienţa unui proces de gândire al conştiinţei mai liniştit sau încetinit în funcţie de scăderea frecvenţei alfa.
Anumiţi indivizi pot prezenta ceea ce se numeşte ,,răspuns gardian”. Acesta se referă la menţinerea unuia sau a mai multor răspunsuri la un nivel înalt de arousal în timp ce celelalte răspunsuri scad odată cu instalarea unei relaxări mai adânci sau a unui arousal mai mic. De aceea clientul menţine o măsură completă a conştiinţei în timp ce aspectul fiziologic se relaxează. Răspunsul gardian apare cel mai adesea la acei indivizi care, la un anumit nivel, se tem de pierderea alegerii odată cu scăderea arousalului. Pentru aceşti indivizi o adâncire a stării de relaxare înseamnă o vulnerabilitate crescută şi o posibilă daună.
Asemenea indivizi pot arăta rezistenţă sub mai multe forme:
1. arătând un răspuns gardian
2. spasme bruşte sau şocuri mioclonice
3. senzaţii bruşte de panică
4. râsete
5. Menţinerea frecvenţelor primare EEG beta chiar şi atunci când frecvenţa L/S scade, sau pe un nivel ceva mai adânc, menţinându-se frecvenţa undelor alfa deşi frecvenţa L/S scade către theta
6. Senzaţii de greaţă sau alte simptome fizice aversive
7. Comentarii verbale intermitente
8. Plângeri despre unele aspecte ale L/S, scaun, sau alte aspecte ale mediului înconjurător imediat
9. Făcând comentarii ridicole despre procedură
10. Mâncărime neobişnuită sau senzaţii de durere
11. Experimentând imagerie înfricoşătoare din interior
12. Nevoia de a merge la dormitor după ce a început sesiunea
13. Arătând vină sau frică din cauza credinţelor religioase
14. Având o minte pe fugă sau prezentând gânduri de constrângere

Cercetări preliminare în tulburarea ADDH (Attention Deficit Disorder Hyperactive) – Tulburare cu deficit de atenţie şi hiperactivitate
La întâlnirea anuală din 1991 a AAPB (Association of Applied Psychiphysiology and Biofeedback) din Texas, Harold Russell, Ph. D, a raportat noile cercetări care au scos în evidenţă faptul că frecvenţele beta (18-21 Hz) ale L/S păreau să îmbunătăţească funcţionarea cognitivă a copiilor cu tulburări cu deficit de atenţie şi hiperactivitate. Aceşti copii prezintă cantităţi peste normal de unde theta şi mai puţin decât nivelul normal de unde beta. Mai mult, dr. Russell a observat cercetarea dr. Marion Diamond care, în cartea sa ,,Enhancing Heredity” (1988), a arătat că stimularea senzorială a creierului şobolanilor a dus la creşterea dendritelor creierelor acestora. Aceste schimbări pot avea loc la toate vârstele animalului: de la stadiul de embrion la cel de adult foarte vârstinc.
Russell şi asociatul său Hohn Carter au descoperit că antrenarea emisferei corticale mai slabe funcţional a studenţilor a arăt diferenţe mai mari de 10 puncte în scorurile de vorbire şi cele de performanţă ale testului de IQ WAIS. Astfel, dacă un student a prezentat un scor verbal mai slab şi i s-a oferit stimulare cu frecvenţe beta aplicate emisferei stângi, acesta şi-a îmbunătăţit semnificativ scorul după 30 de sesiuni de antrenare a câte 40 minute. În contrast, un copil cu un scor mai mic la performanţă poate fi antrenat cu L/S aplicate emisferei drepte. Antrenarea subiecţilor cu emisfere înalt performante nu a dus la o creştere a performanţei pe acea scală. Copiii au folosit de asemenea o casetă audio pentru relaxare acasă în fiecare noapte.
Russell a concluzionat că probabil stimularea L/S ar putea fi combinată cu biofeedback-ul EEG pentru antrenarea copiilor cu ADDH pentru o autoreglare a stărilor potrivite în ceea ce priveşte undele cerebrale.

Antrenarea cu unde cerebrale alfa-theta şi nivelele de beta-endorfină la alcoolici
Eugene Peniston şi Paul Kulkosky, Universitatea Colorado, Pueblo
Un program de antrenament de biofeedback cu unde cerebrale alfa-theta a fost aplicat ca o tehnică nouă de tratament alcoolicilor cronici. Urmată de o fază de preantrenare de biofeedback de temperatură, subiecţii au făcut un antrenament de 15 sesiuni a câte 30 minute de biofeedback alfa-theta.
În comparaţie cu grupul de control de nealcoolici şi cu un grup de control tratat în mod tradiţional, alcoolicii care au primit antrenament al undelor cerebrale au arătat îmbunătăţiri semnificative în procentajele înregistrărilor în ritmurile alfa şi theta şi amplitudini ale ritmului alfa crescute. Alcoolicii care au primit antrenare a undelor cerebrale au prezentat o creştere graduală a ritmurilor alfa şi theta de-alungul celor 15 sesiuni experimentale. Aceşti alcoolici trataţi experimental au prezentat reduceri ale depresiei auto-asistate (Beck’s Depression Inventory) în comparaţie cu grupurile de control. Alcoolicii care au primit tratament standard (abstinenţă, psihoterapie în grup, antidepresive) au prezentat o creştere semnificativă a nivelurilor de beta-endorfine. Această neuropeptidă este un indicator al stresului şi un stimulant al raţiei calorice (de ex. etanol). Aplicarea tratamentului undelor cerebrale, unei terapii de relaxare, reiese că contracarează creşterea nivelelor de beta-endorfine observată în grupul de control. După 13 luni, datele indicau prevenţia susţinută a recidivei la alcoolicii care au încheiat antrenamentul cu unde cerebrale alfa-theta.

Ce sunt bătăile binaurale?
Bătăile binaurale sunt răspunsurile părţii răspunzătoare cu procesarea sunetelor din creier care îşi au originea în nucleii olivari superiori ai fiecărei emisfere. Ele rezultă din interacţiunea a două impulsuri auditive diferite, care provin de la cele două urechi, sunete de max. 1 KHz şi care diferă în frecvenţă de la 1 la 30 Hz (Oster, 1973). De exemplu, dacă se prezintă un ton pur de 400 Hz urechii drepte şi un alt ton pur de 410 Hz este prezentat simultan urechii stângi, atunci ia naştere o undă staţionară modulată în amplitudine de 10 Hz, diferenţa dintre cele două tonuri, este experimentată ca intrarea şi ieşirea în/din fază a celor două forme de undă în cadrul nucleilor olivari superiori. Această bătaie binaurală nu este auzită în mod obişnuit al cuvântului (domeniul auditiv al urechii umane este 20-20000 Hz). Ea este percepută ca o bătaie auditivă şi poate teoretic fi folosită pentru a intra în ritmurile naturale prin răspunsul de urmărirea în frecvenţă (FFR – Frequency-Following Response) – tendinţa potenţialelor corticale de a intra sau de a rezona la frecvenţa stimulului unui extern. De aceea, este teoretic posibil să se folosească o frecvenţă a bătăii binaurale specifică ca tehnică de management a conştiinţei pentru a intra într-un anumit ritm cortical.

Efectul răspunsului de urmărire în frecvenţă (,,Frequency-following response”)
Bătaia binaurală este asociată cu răspunsul de urmărire în frecvenţă electroencefalografic (EEG) în creier. Multe studii au demonstrat prezenţa acestui răspuns la stimulii auditivi, înregistraţi în zona vârfului capului. Activitatea EEG a fost denumită ,,frequency-following response” deoarece perioada sa corespunde frecvenţei fundamentale a stimulului (Smith, Marsh & Brown, 1975). Stimularea prin bătaie binaurală pare să înlesnească accesul către stări modificate de conştiinţă.

Diferite întrebuinţări ale sunetelor audio care incorporează bătăi binaurale
Întrebuinţările sunetelor cu bătăi binaurale incluse care sunt mixate cu muzică sau diferite sunetele de fundal precum zgomotul ,,roz” sunt diverse. Ele acoperă domeniul relaxării, meditaţiei, reducerii stresului, managementul durerii, îmbunătăţirea somnului, scăderea necesităţii de a dormi, superînvăţare, creativitate îmbunătăţită şi intuiţie, vedere la distanţă, telepatie, experienţe în afara corpului şi visare conştientă. Sunetele cu bătăi binaurale incluse sunt adesea combinate cu tehnici variate de meditaţie, precum şi cu afirmaţii pozitive şi vizualizare.

Entrainment rezonant al sistemelor oscilante
Entrainmentul rezonant al sistemelor oscilante este un principiu bine înţeles în cadrul fizicii. Dacă o furcă rezonantă care a fost proiectată să producă frecvenţa de 440 Hz este lovită (să oscileze) şi apoi adusă în vecinătatea unei alte furci o de 440 Hz, a doua va începe să oscileze. Prima se spune că a rezonat (,,entrained”) cu cea de-a doua. Fizica entrainmentului se aplică şi la biosisteme. Prezintă interes aici unde cerebrale electromagnetice. Activitatea electrochimică a creierului duce la apariţia formelor de undă electromagnetice care pot fi în mod obiectiv măsurate cu aparat sensibil. Undele cerebrale îşi schimbă frecvenţa în funcţie de activitatea neurală din creier. Datorită faptului că această activitate neurală electrochimică, funcţia creierului poate fi modificată prin introducerea substanţelor chimice specifice, prin modificarea mediului electromagnetic al creierului sau prin tehnici de entrainment rezonant.

Descoperirea bătăilor binaurale
Bătăile binaurale au fost descoperite în 1839 de către un experimentator german H.W. Dove. Capacitatea umană de a ,,auzi” bătăile binaurale apare că este rezultatul adaptării evoluţionare. Multe specii evoluate pot detecta bătăile binaurale datorită structurii creierului lor. Frecvenţele la care bătăile binaurale pot fi detectate se schimbă în funcţie de mărimea craniului speciei respective. La om, bătăile binaurale pot fi detectate atunci când undele purtătoare sunt sub aprox. 1KHz (Oster, 1973). Sub 1KHz lungimea de undă a semnalului este mai mare decât diametrul craniului. De aceea semnalele cu frecvenţă sub 1 KHz se curbează în jurul craniului prin difracţie. Acelaşi efect poate fi observat în cazul propagării undelor radio. Undele radio frecvenţe mai joase (cu lungime de undă mai mare) precum cele modulate în amplitudine, călătoresc în jurul Pământului peste munţi şi structuri. Undele radio de frecvenţe mai înalte (cu lungime de undă mai mică) precum cele modulate în frecvenţă, undele TV şi microundele, călătoresc într-o linie dreaptă şi nu se pot curba în jurul Pământului. Munţii şi structurile blochează aceste unde de frecvenţă mai înaltă. Deoarece frecvenţele sub 1 KHz se curbează în jurul craniului, semnalele care vin cu frecvenţă sub 1 KHz sunt auzite de ambele urechi. Dar datorită distanţei dintre cele două urechi, creierul ,,aude” semnalele intrate prin urechi defazate unul de celălalt. După ce unda sonoră trece prin jurul capului, fiecare ureche primeşte o anumită parte a undei. Ceea ce permite localizarea cu acurateţe a sunetelor sun 1KHz este diferenţa de fază a formelor de undă. Găsirea direcţiei audio la frecvenţe mai mari este mai puţin precisă decât la frecvenţe sub 1KHz. La 8 Khz pinna (urechea externă) devine eficientă în localizare. În sumar ceea ce determină percepţia bătăilor binaurale este capacitatea creierului de a detecta o diferenţă de fază a formelor de undă.

Cum lucrează bătăile binaurale asupra creierului
Când semnale de frecvenţe diferite sunt aplicate, câte unul la fiecare ureche, creierul detectează diferenţele de fază dintre semnale. ,,În condiţii normale o diferenţă de fază detectată dă informaţie în ceea ce priveşte direcţia. Creierul procesează această informaţie anomalică în mod diferit atunci când aceste diferenţe de fază sunt auzite cu căşti sau în difuzoare. Are loc o integrare de percepţie a celor două semnale, acest lucru producând senzaţia unei a treia frecvenţe de ,,bătaie”. Diferenţa dintre semnale se compensează odată cu sincronizarea şi desincronizare de fază. Ca rezultat al acestor diferenţe constante în creştere-descreştere, apare o undă staţionară modulată în amplitudine – bătaia binaurală – care este ,,auzită”.
Bătaia binaurală e percepută ca un ritm fluctuant la frecvenţa corespunzând diferenţei dintre cele 2 inputuri auditive. Dovezile sugerează faptul că bătăile binaurale sunt generate în nucleii olivari superiori din creier, primul loc din sistemul auditiv în care sunt integrate contralateral (Oster 1973). Studiile mai arată că răspunsul de urmărire în frecvenţă îşi are orginea în collicus-ul inferior (Smith, Marsh&Brown, 1975, Owens&Atwater, 1995).
Această activitate este condusă către cortex acolo unde poate fi înregistrată cu ajutorul electrozilor plasaţi pe scalp.

Stările modificate ale conştiinţei
Bătăile binaurale pot fi auzite cu uşurinţă la frecvenţe joase (<30 Hz) şi sunt caracteristice spectrului EEG (Oster 1973). Acest fenomen de percepţie a bătăii binaurale şi măsurarea obiectivă a răspunsului de urmărire în frecvenţă (Hink, Kodera, Yamada, Kaga&Suzuki, 1980) sugerează condiţiile care facilitează entrainmentul undelor cerebrale şi stările modificate de conştiinţă. Există numeroase rapoarte şi un număr în creştere de eforturi de cercetare care pun în evidenţă schimbările din conştiinţă asociate cu bătăile binaurale.
,,Efectul subiectiv al ascultării bătăilor binaurale poate fi cel de relaxare sau stimulare, în funcţie de stimularea dată de aceste bătăi.” (Owens&Atwater, 1995). Bătăile binaurale din domeniul delta (1-4 Hz) şi theta (4-8 Hz) au fost asociate cu stări de relaxare, meditaţie şi creativitate (Hiew, 1995) şi au fost folosite pentru a ajuta la adormire. Bătăile binaurale cu frecvenţa din domeniul alfa (8-12 Hz) au crescut undele alfa asociate cu stări de concentrare ridicată şi stări alerte dar relaxate (Monroe 1985) precum şi cu îmbunătăţirea memoriei (Kennerly 1994). Ascultarea pasivă a bătăilor binaurale poate să nu ducă în mod spontan la o stare modificată de conştiinţă. Experienţa subiectivă ca răspuns la stimularea cu bătăi binaurale poate fi influenţată de un număr de factori de mediere. De exemplu, voinţa şi capacitatea celui care ascultă de a se relaxa şi de a-şi focaliza atenţia, pot contribui la eficacitatea bătăilor binaurale în inducerea stării modificate de conştiinţă. Ritmurile ultradiene din sistemul nervos sunt caracterizate de schimbări periodice ale arousalului şi ale stărilor de conştiinţă (Rossi, 1986). Shannahoff-Khalsa (1991), Webb&Dube (1981). Aceste schimbări periodice pot sta a baza unor repoarte în ceea ce priveşte fluctuaţiile în eficacitatea bătăilor binaurale. Factorii externi se crede de asemenea că joacă un rol în medierea efectelor bătăilor binaurale.”
Bătăile binaurale
Atunci când 2 sau mai multe tonuri de orice frecvenţă sunt redate împreună, vibraţiile se însumează sau se scad una cu/din alta formând o singură undă care este de obicei percepută ca două sau mai multe tonuri. Bătăile mono şi binaurale au loc ca rezultat al însumării a două forme de undă care sunt atât de apropiate încât ele se adună şi se scad una cu/din alta şi sunt percepute ca o pulsaţie, sau bătaie.
Cel mai jos dintre cele 2 tonuri se numeşte purtătoare şi cel mai înalt se numeşte offset.
Bătăile binaurale sunt răspunsuri ale zonei din creier care procesează sunetele şi îşi au origine în nucleii olivari superiori ai fiecărei emisfere. Ele au fost pentru prima dată descoperite de H.W.Dove în 1839, un cercetător german. Prima dată s-a presupus că sunt o altă formă de bătăi monoaurale dar după cercetări ulterioare s-a descoperit că bătăile binaurale sunt de fapt generate de creier. Atunci când creierul recepţionează semnale diferite de la fiecare ureche în parte, el le mixează în încercarea de a produce acelaşi rezultat ca atunci când tonurile sunt redate împreună. Datorită faptului că creierul trebuie să reproceseze tonurile, bătăile binaurale folosesc o parte complet diferită a creierului decât bătăile monoaurale. De aceea bătăile binaurale sunt unice din mai multe puncte de vedere.
Pentru a produce bătăi binaurale, creierul trebuie să detecteze unghiul de fază dintre cele două tonuri. Din păcate, creierul nu este aşa de bun în detectarea relaţiilor de fază la frecvenţe mai înalte de 900Hz, astfel că bătăile binaurale de frecvenţă mai înaltă nu sunt observabile, deşi ele pot rămâne eficace până la frecvenţe de 1,5 KHz. Atunci când frecvenţele tonurilor sunt distanţate cu 25 Hz, creierul nu este destul de rapid pentru a detecta relaţia de fază dintre ele, astfel că tonurile sunt percepute în mod individual, spre deosebire unei ,,bătăi” combinate. Chiar şi atunci când creierul produce bătăi binaurale, adâncimea modulaţiei este mai mică decât a bătăilor monoaurale, acesta este motivul pentru care este uneori dificil de auzit bătăile binaurale chiar şi la 440 Hz, pitch-ul optim pentru detecţia bătăilor binaurale. Acestea sunt limitări ale urechii umane. Un creier uman anormal, ca de ex. al unui individ cu leziuni neurologice, nu poate fi capabil să proceseze deloc bătăile binaurale.
Spre deosebire de bătăile monoaurale, cele binaurale vor avea efect complet chiar dacă cele două tonuri sunt de amplitudini diferite. De fapt, bătăile binaurale pot fi folosite chiar dacă purtătoarea este sub pragul auzului urechii umane, deşi efectul asupra creierului în acest caz ar fi minim.
Din păcate, bătăile binaurale produc potenţiale evocate foarte mici în cortexul auditiv ale creierului, potenţiale care sunt parte a răspunsului entrainmentului undelor cerebrale. Un studiu al lui Dale S. Foster din 1990 a arătat că deşi bătăile binaurale produc entrainmentul undelor cerebrale, ele nu produc destul entrainment pentru a fi consistent. În studiul său, un sunet de ,,surf” generat artificial a produs mai multe unde alfa decât a produs o bătaie binaurală de 10,5Hz.
Totuşi, bătăile binaurale au unele avantaje. Ele pot fi foarte hipnotice, datorită în principal efectului Ganzfeld. Dar asta nu este în mod necesar ceva ce este unic bătăilor binaurale. Este probabil mai mult un rezultat al folosirii căştilor stereo decât un efect produs în mod special de bătăile binaurale.
Întrucât ele necesită funcţionarea ambelor emisfere ale creierului simultan, bătăile binaurale pot de asemenea induce un efect de sincronizare a întregului creier. Acesta este un efect produs de produsele Institului Monroe şi altor institute, care chiar şi-au denumit produsele după efectul dat: Hemi-sync – denumirea prescurtată pentru ,,hemispheric syncronization”. Totuşi, alte forme de entrainment (şi chiar însăşi meditaţia) pot duce la sincronizarea emisferelor cerebrale.
Perceperea bătăilor binaurale este de exemplu îmbunătăţită de adăugarea zgomotului ,,alb” peste purtătoarea de semnal (Oster 1973), astfel că zgomotul ,,alb” este adesea folosit ca fundal pentru îmbunătăţirea eficacităţii bătăilor binaurale.

Se poate folosi mai mult de o bătaie binaurală pentru a produce entrainment pe mai multe frecvenţe?
Budzynsky a studiat frecvenţele bătăilor binaurale mpreună cu cei de la Synetic Systems, cei care au realizat Audiostrobe şi ThoughtStream, şi a descoperit că creierul nu poate produce entrainment pentru două frecvenţe de bătaie binaurală simultan. O singură bătaie binaurală plus o stimulare fotică dă rezultate bune în entrainmentul pe două frecvenţe diferite şi ,,comutarea” în frecvenţă a trei stimulări de L/S la fiecare 2 secunde a produs entrainment pentru toate cele trei frecvenţe!
Multe organizaţii vorbesc despre beneficiile bătăilor binaurale mai ales Institutul Monroe şi James Mann de la Enlightned Enterprises. James Mann a descoperit tehnica foarte eficace umită ,,Harmonic Box X” care foloseşte 4 voci (câte două pentru fiecare ureche) şi foloseşte armonicile dintre ele pentru a produce entrainment într-un mod special. Această tehnică este foarte eficace deoarece foloseşte şi bătăi monoaurale pe lângă cele binaurale. Bătăile monoaurale sunt procesate într-o parte diferită a creierului decât cele binaurale, astfel că este posibil entrainmentul creierului pentru 2 sau mai multe frecvenţe folosind bătăile monoaurale şi cele binaurale şi posibil şi cu stimularea fotică. Totuşi, se pare că nu este posibil entrainmentul pentru sau mai multe bătăi binaurale prin introducerea de seturi multiple de tonuri.

Câteva observaţii:
- pentru a testa bătăile binaurale se poate folosi o purtătoare de 440 Hz
- bătăile binaurale se recomandă a fi folosite doar dacă rata bătăii este sub 25 Hz, altfel cele 2 tonuri nu se vor mixa
- se recomandă de asemenea folosirea a maximum 2 seturi de bătăi binaurale, şi doar a unuia dacă nu se vor folosi în plus şi bătăile monoaurale
- bătăile binaurale trebuie ascultate la volum mic, un volum prea mare sau prea mare poate împiedica entrainmentul

Bătăile monoaurale
Bătăile monoaurale nu sunt procesate de către creier, astfel că acestea nu suferă de aceleaşi limitări ca cele binaurale. Ele sunt produse la aproape orice frecvenţă (chiar şi dincolo de 900 Hz) şi pot fi de asemenea percepute dacă există o separare între ele mai mare de 25 Hz.
Totuşi, bătăile monoaurale au unele dezavantaje. În primul rând, pentru ca bătăile monoaurale să-şi menţină efectul complet, ambele tonuri trebuie să aibă aceeaşi amplitudine. În ale doilea rând, pentru a produce un entrainment al undelor cerebrale semnificativ, ele trebuie să aibă un volum corespunzător – destul de tare pentru ca cel care ascultă să audă o modulaţie observabilă între tonuri.
În ciuda limitărilor lor, bătăile monoaurale sunt foarte eficiente în producerea de entrainment al undelor cerebrale şi au avantajul că produc efecte foarte asemănătoare cu bătăile binaurale atunci când sunt ascultate în căşti audio.

Monroe şi un grup de cercetători au lucrat asupra unor metode de a induce şi de a controla anumite forme de conştiinţă, iar rezultatele au dus la dezvoltarea unei tehnologii de ghidare audio uşor de folosit, cunoscută ca sincronizare hemisferică, sau Hemi Sync. în anul 1974, grupul de cercetători a devenit Institutul Monroe. Un an mai târziu, Monroe a obţinut primul dintre cele trei patente pentru metoda Hemi-Sync® de a modifica starea creierului, prin sunet.

Experienţele lui Robert Monroe sunt probabil mai fascinante decât ale oricărei persoane a timpului nostru, cu excepţia lui Carlos Castaneda…
Joseph Chilton Pearce, Magical Child

I. Bazele biofizice ale tehnicilor electrografice
1.1 Scurt istoric al cercetarilor electrografice
1.2 Metode electrografice in biologie
1.3 Elemente de fizica aplicate in electrografie (I
Mamulas)
1.4 Descarcari electrice in gaze (Carmen Golovanov)
1.5 Fotografia Kirlina (I Mamulas)

II. Electronografia
2.1 Electronografia. Principii generale
2.2 Bazele biofizice ale electronografiei
2.3 Explorarea electronografica a organismului uman
2.4 Masuratorile electrice de suprafata si imaginile electronografice
2.5 Imagini electronografice ale mediului electric proximal
2.6 Imagini electronografice ale punctelor de acupunctura
2.7 Modelarea experimentala a efectelor electronografice
2.8 Explorarea prin electrod transparent si electronografia dinamica

III. Metode electrografice originale experimentate in biologie
3.1 Principalele tehnici electrografice derivate din studiul metodei electronografice (eclatare de inalta tensiune, prin efect ponderomotor, prin efect de blocare al emisiei secundare de lumina, convertografia)
3.2 Microelectronografia
3.3 Spectrografia in electroluminiscenta (cu col I Mamulas)

IV Cercetari de electronografie asupra comportamentului electric al tumorilor maligne
4.1 Comportamentul electromagnetic al tumorilor maligne (I Mamulas)
4.2 Explorari electronografice in tumori maligne experimentale
4.3 Explorarea electronografica a bolii canceroase la om

V. Tehnica explorarilor electrografice
5.1 Principii de tehnica electrografica si aparate de electrografie si electronografie
5.2 Riscul expunerilor electrografice in regim de foarte inalta tensiune. Masuri de securitate si protectie

Am citit despre aspectul electronografic al tumorilor maligne si stiu ca in acst caz, regiunea topografica corespunzatoare prezinta o imagine electronografica intensificata fata de regiunile vecine, precum si fenomenul de conversie a streamerilor (in sensul ca aplicarea unui impuls electric negativ duca la formarea in acea regiune de streameri pozitivi si
invers). Totusi chiar si autorii recunosc ca valabilitatea metodei ca tehnica de diagnostic este foarte scazuta. Interpretarile date de acestia se
bazeaza pe o serie de cunostinte depasite despre activitatea celulara. Initial se banuia ca schimburile de informatii in celula au o baza electromagnetica, dar astazi, cercetarile de biologie moleculara au
elucidat mecanismele din spatele procesului de cancerogeneza (activarea unor oncogene, producerea de proteine anormale cu rol de mesageri celulari, sau defectarea genelor care intervin in repararea
leziunilor ADN). Distorsiunea membranelor celulare sub actiunea radiatiilor electromagnetice, incetinirea reactiei de sinteza a ADN-ului prin efect de tunelare protonica la nivelul bazelor azotate,radiatia
Gurvich sunt de domeniul trecutului si nu mai este cazul sa le mai aducem in discutie

Nu stiu mare lucru despre ochelarii cu sticla de plumb sau de stibiu folositi pentru vederea aurei, dar stiu ca au fost construit ochelari speciali bazati pe saruri de metale grele (mercur) care permit observarea
radiatiei infrarosii a uni laser in atmosfera.

In ceea ce priveste observarea aurei umane cu ajutorul
ecranelor cu solutii de colorant este semnificativ sa amintim pe dr W.J Kilner care in lucrarea sa “The Human Atmosphere” scrisa in 1911 descrie un astfel de procedeu.
Bunul dr a folosit vase subtiri si turtite, pline cu coloranti de dicianina dizolvati in alcool, cu nuante diferite:( carmin deschis si inchis, albastru,
verde, galben). Procedeul de observare impune respectarea
unui anumit protocol:
Observatorul se serveste de o lumina atenuata,
difuza, provenita dintr-un focar punctiform situat in spatele sau. Subiectul este asezat la 30 de cm in fata unui ecran mat si negru (uneori alb in unele observatii)
Initial observatorul priveste direct spre lumina timp de cel putin 30 sec printr-un ecran de culoare inchisa, apoi priveste pacientul printr-un ecran de culoare deschisa. Acest procedeu permite cica vizualizarea aurei umane pe care dr Kilner o imparte
in trei regiuni distincte:
-dublul eteric
-aura interioara
-aure exterioara
Se pare ca aplicarea repetata a procedeului duce la o afectare a ochilor initial temporara apoi definitiva, in sensul in care observatorul reuseste sa perceapa aura subisectului fara ecrane.

O alta metode este cea a culorilor complementare
Timp de 30-60 sec, observatorul priveste o banda colorata de 5/2 cm luminata destul de bine (ceea ce permite slabirea capacitatii de perceptie a ochiului pentru acea culoare). Dupa care, observatorul
privind spre pacient, observa banda culorii commplementare, de
aceeasi forma si marime ca banda preecdenta. Schimbarile de culoare ale aurei au ca efect schimbarea culorii benzii ce prezinta tonul
complementar.

Datele au fost prezentate din lucrarea “Dublul
eteric
si fenomenele conexe” de Arthur Powell.

Deşi Armata SUA şi Departamentul de Stat al SUA au fost avertizate din timp (baza navală americană de pe Insula Diego Garcia din Oceanul Indian a primit imediat un avertisment), intervalul de două ore dintre momentul cutremurului de gradul 9 Richter şi devastatorul tsunami care a lovit sudul Asiei nu a fost folosit pentru a avertiza populaţia din India, Sri Lanka sau Thailanda despre apropierea dezastrului.

Distrugătorul tsunami a fost consecinţa războiului climatic desfăşurat cu ajutorul proiectului HAARP derulat de “US Strategic Defence Initiative”. Pentru că Charles McCreery de la Pacific Warning Center (Centrul de Avertizare din Pacific), cu sediul iî Hawaii afirmă: “Am avertizat (despre tsunami) atât Centrul de Operaţiuni al Departamentului de Stat, cât şi Armata SUA”.

Buletinele de avertizare susţineau, însă că “nu există pericol de tsunami”, pentru Oceanul Pacific. Dar tăceau, în chip misterios, asupra valului ucigător format în Oceanul Indian. Şi care era monitorizat încă de la formare, prin sateliţi şi sistemul GPS (Global Position System). Cum se explică atunci lipsa de avertizare? Marina SUA se află pe lista beneficiarilor avertismentelor transmise de Pacific Warning Center. În plus, marina are un sistem sofisticat de urmărire prin satelit, care i-au permis monitorizarea valului seismic, pas cu pas. Totuşi marina a rămas “mută”, deşi printr-un simplu telefon în Sri Lanka, Thailanda sau India ar fi putut să evite tragedia umană care s-a produs. Congresul încearcă să stabilească de ce Guvenul SUA a avertizat doar două ţări aliate, Australia şi Indonezia, dar nu şi ţări din lumea a treia, ca India, Thailanda, Sri Lanka. Ori pe cele de pe coasta de sud-est a Africii, lovite după opt ore şi afectate grav de imensul val seismic. Congresul SUA consideră că Guvernul american avea datoria să anunţe, din timp, toate ţările din regiunea Oceanului Indian, care erau ameninţate de tsunami… Praf în ochi.

Se pun următoarele întrebări: de ce nu au fost informate guvernele statelor din regiunea Oceanului Indian despre iminenţa dezastrului? A existat o evidentă “selectivitate” în alegerea ţărilor avertizate de SUA? De ce SUA au trimis unităţi militare în zona calamitată, şi nu au solicitat numeroasele organizaţii umanitare americane pentru a organiza ajutorul?

Programul HAARP şi manipularea vremii

Razboiul climatic este astăzi o realitate. Avansate în acest extrem de periculos domeniu militar sunt Statele Unite, Rusia (moştenire de la fosta URSS), China, India şi alte câteva state. Deoarece însă experienţele în domeniul războiului climatic lovesc, în prezent, zone întinse ale planetei, aceste experienţe sunt ţinute departe de mass-media şi de opinia publică.

În 1992, la Gokona (Alaska), a demarat unul din programele cele mai secrete ale SUA: programul HAARP (High-frequency Active Auroral Research Program). Programul HAARP este condus de Air Force Research Laboratory’s Space Vehicles Directorate, şi constă într-un sistem de antene speciale, de mare putere, prin care se realizează “controlul modificărilor din ionosferă”, care afectează ulterior grav atmosfera şi scoarţa terestră. “HAARP este conceput ca să inducă modificări mici de temperatură în ionosferă, ale căror rezultate şi influenţă pe Terra, sunt apoi analizate cu ajutorul instrumentelor HAARP” se declară nonşalant pe site-ul HAARP. Nicholas Begich (un adversar activ al programului HAARP) explică: “HAARP este, în realitate, un bombardament al ionosferei cu unde radio extrem de puternice, care afectează diverse zone ale planetei. Undele electromagnetice revin pe pământ din ionosferă şi penetrează totul pe scoarţă - viu sau mort - generând fenomene absolut devastatoare.

Richard Williams de la Laboratorul Davis Sarnoff, din Princeton, este mult mai categoric: “HAARP constituie un act iresponsabil de vandalism global”. Chiar documentele Pentagonului sugerează că scopul HAARP este “exploatarea ionosferei în scopurile Departamentului Apărării”. În acest scop, pe lângă experimente de modificări climaterice, HAARP a realizat, chiar în SUA, “pene totale de curent”, intreruperea curentului pe regiuni întregi, suspendarea comunicaţiilor etc, fără să fie tras la răspundere, datorită secretizării totale a operaţiunilor militare. Practic, din 1992, prin programul HAARP, Statele Unite experimentează manipularea acoperită a schimbărilor climatice, uriaşe explozii în scoarţa terestră declanşatoare de mişcări tectonice, utilizarea sistemelor de comunicaţii şi de energie electrică drept arme strategice, care vor permite Statelor Unite şi Noii Ordini Mondiale să domine regiuni întinse ale Terrei.

Să reamintim că, deloc întâmplător, Administratia Bush a refuzat permanent să semneze “Acordul de la Kyoto”, privind combaterea încălzirii generale a temperaturii pe Terra.

HAARP contra ţărilor de pe “axa răului”

Ceea ce mass-media a trecut sub tăcere sunt schimbările dramatice şi neobişnuite din ultimii ani, care au intervenit în ţări considerate de Administraţia Bush ca fiind pe axa răului. În Coreea de Nord, s-au consemnat o succesiune de stări de secetă, urmate de mari inundaţii. Rezultatul: întregul sistem agricol al ţării a fost distrus, iar Coreea de Nord a fost nevoită să recurgă la masive importuri de alimente, pentru a preveni foametea. În Cuba, modelul a fost similar - secete cumplite, urmate apoi de inundaţii devastatoare - cu aceleaşi rezultate: importul de alimente sau foametea. În Iran, Irak şi Siria am asistat la o secetă prelungită, începând din 1999. În Afganistan, patru ani de seceta au premers invazia americana din 2001, distrugând total economia rurală şi aducând o foamete cumplită.

Tehnicile de modificare a vremii pot destabiliza puternic economia unor ţări, le pot afecta grav ecosistemul şi pot produce maladii în masă. Aceste state vor fi astfel silite să solicite “ajutor internaţional”. Cum este, de pildă, cel acordat de Armata SUA în zona Oceanului Indian, permiţând astfel americanilor să ocupe zone strategice, sub pretexte “umanitare”. De notat aici că India (putere nucleară) a refuzat politicos “ajutorul”, declarând că are toate resursele necesare gestionării situaţiei!

HAARP în date şi cifre

Într-o zonă arctică aflată la 320 de km est de oraşul Anchorage din Alaska, Pentagonul a ridicat un puternic transmiţător proiectat să trimita mai mult de 3000 megawaţi în straturile superioare ale atmosferei. Acesta este proiectul HAARP, şi a costat SUA peste 30 de milioane de dolari. Scopul? “Pentru a studia variaţiile complexe din ionosfera Alaskăi” conform Marinei şi Forţelor Aeriene SUA. La care Pentagonul adaugă: “şi pentru a dezvolta noi tehnologii de comunicaţie şi supraveghere care vor permite armatei să trimită semnale spre submarinele nucleare şi spre bazele militare din subsol”.

Complexul HAARP este situat într-o regiune izolată lângă orăşelul Gakona din Alaska. În 1997 a intrat în funcţiune întregul complex format din 180 de turnuri înalte de 21 de metri formând o arie de transmiţătoare capabile să trimită unde radio de 2,5 - 10 MHz cu o putere de peste 3 gigawaţi.

Organizaţia Naţiunilor Unite este apendicele SUA

În ciuda multiplelor cercetări ştiinţifice care s-au realizat în domeniu, ONU nu a avut niciodată pe agenda sa de discuţii problema manipulărilor climatice în scopuri militare. Subiecte ca “război climatic” sau “tehnici de modificare a mediului” nu au fost amintite nici de către delegaţiile oficiale şi nici de către grupurile de acţiune în domeniul mediului care au participat la Conferinţa de la Haga despre Schimbările Climatice din noiembrie 2000. Se pare că, în această direcţie, ONU şi celelalte organizaţii cu nume pompoase nu sunt decât nişte apendice ale concernului militaro-industrial mondial.

Cercetătorul de renume mondial dr. Rosalie Bertell confirmă că “oamenii de ştiinţă din armata SUA lucrează în prezent la realizarea de sisteme climatice folosite ca arme de război. Metodele includ crearea şi dezvoltarea de furtuni puternice şi direcţionarea evaporării apei în atmosfera Pământului pentru a produce inundaţii direcţionate.”

Francmasonul Zbigniew Brzezinski “vedea” deja din 1970 (aşa cum declară în cartea sa “Între două epoci”): “Tehnologia va pune la dispoziţia conducătorilor lumii anumite tehnici pentru declanşarea unui război secret… Tehnici de modificare a vremii vor putea fi folosite pentru a produce îndelungi perioade de secetă sau furtuni puternice.” Nu mai este un secret pentru nimeni că asemenea “calităţi” de prezicere a viitorului nu sunt din domeniul paranormalului: este vorba doar de înfăptuirea acestor “preziceri” care sunt puse la cale chiar de marii maeştri masoni cu ajutorul oligrahiei militaro-industriale mondiale.

Dezinformare şi manipulare

Deşi HAARP este prezentat opiniei publice ca un simplu “program de cercetare academică”, conform afirmaţiilor oficiale, dr. Rosalie Bertell subliniază că, în plus faţă de manipularea vremii, HAARP se mai foloseşte şi la altceva. “Prin reflectarea spre sol a unor semnale de foarte joasă frecvenţă care au însă o intensitate mare, se poate realiza modificarea proceselor de gândire şi a celor emoţionale ale oamenilor aflaţi în zona ţintă, dar şi influenţarea dramatică a mişcărilor plaăilor tectonice” care ar duce la cutremure artificiale.

Marc Filterman, fost ofiţer în armata franceză, subliniază câteva tipuri de “arme neconvenţionale” care utilizează unde electromagnetice radio. El se referă la “războiul climatic”, indicând că atât SUA cât şi URSS deja ajunseseră în 1980 la rezultate remarcabile în “provocarea schimbărilor bruşte de vreme (uragane, secetă).” Aceste tehnologii fac posibilă “declanşarea unor perturbări atmosferice folosind semnale radar de foarte joasă frecvenţă (ELF)”.

Cercetatorul dr. Nicholas Begich, care este o personalitate activă în campania publică împotriva HAARP, descrie HAARP ca fiind “o tehnologie de transmitere a undelor radio foarte puternice care ridică zone largi din ionosferă (stratul cel mai înalt al atmosferei) prin focalizarea unui semnal radio şi “fierberea” acestor zone. Semnalele electromagnetice sunt apoi reflectate înapoi spre sol şi penetrează totul - viu sau mort.”

Dr. Rosalie Bertell portretizează HAARP ca fiind un “încălzitor gigantic care produce disfuncţionalităţi majore în ionosferă, creînd nu numai adevărate “găuri” în stratul de ozon, dar chiar rupturi de foarte lungă durată în stratul protector - care în mod normal opreşte radiaţia cosmică, nocivă pentru orice formă de viaţă.”

Semne ciudate pe cer

28 iulie 1976: un puternic cutremur a distrus oraşul Tangshan din China, omorând peste 650.000 de oameni. Chiar înainte de primele mişcări seismice de la ora 03:42 (noaptea), cerul oraşului a fost luminat aproape ca în plină zi. Luminile, de o bogăţie coloristică uimitoare (de la roşu la alb), au fost văzute pe o distanţă de 300 kilometri în jur. Frunzele numeroşilor copaci au fost arse complet iar culturile de legume au fost uscate pe o parte. Cu siguranţă acesta nu a fost un cutremur natural.

Cecetătorii afirmă ca aceste efecte au rezultat din folosirea unor tehnologii tip Tesla şi HAARP care au permis apariţia luminilor şi a plasmei electromagnetice şi direcţionarea acestora spre zona ţintă.

Un precedent repetat

Celebrul cutremur devastator care a ras de pe faţa pământului vechiul oraş Bam din Iran a avut loc pe 26 decembrie 2003, ora 01:56 GMT. De la momentul construirii sale (în urmă cu 2000 de ani), oraşul Bam nu a mai fost martorul unui astfel de cutremur. Acum au rămas numai ruine…

Cutremurul din Asia a avut loc pe 26 decembrie 2004 la ora 00:59 GMT, adica exact la 1 an si 58 de minute! Coincidenţă?

Cercetătorul militar colonel dr. Emil Străinu susţine că omenirea dispune de tehnologiile necesare pentru a produce distrugeri zonale punctuale prin catastrofe naturale dirijate, de tipul furtunilor violente, inundaţiilor sau cutremurelor. Străinu spune că din punct de vedere militar ceea ce s-a petrecut în Oceanul Indian poate fi descris ca un seism artificial scăpat de sub control.

Cutremurul a fost atât de puternic, încât a produs o vibraţie a axei Pământului, a micşorat viteza de rotaţie a planetei în jurul axei sale, harta Asiei s-a modificat prin deplasarea mai multor insule cu zeci de metri de la poziţia iniţială şi e de aşteptat o modificare a climei terestre în viitorul apropiat. În zilele care au urmat cutremurului a apărut o informaţie bizară: serviciile secrete occidentale avertizaseră din timp Indonezia că în preajma Crăciunului în Asia de Sud ar putea avea loc… acte de terorism. Semnele de întrebare inundă mediile de informare: americanii ştiau de tsunami, dar nu au avertizat statele din zonă; fără o motivaţie clară, o navă militară a SUA a vizitat zonele sinistrate.

Confirmări locale

În anul 2003 apărea la Editura de Înalte Studii Militare o carte ciudată: “Războiul geofizic - tehnici de modificare a mediului înconjurător în scopuri militare” sub semnătura cercetătorului militar colonel dr. Emil Străinu. În cartea menţionată, războiul geofizic e prezentat ca un nou tip de conflict militar bazat pe tehnici de modificare a mediului înconjurător în scopul agresiunii militare, metode care produc pe cale artificială dezastre naturale diverse, de la ploi torenţiale şi inundaţii la… cutremure.

La întrebarea dacă seismul devastator urmat de tsunami ar fi putut fi provocate de om, expertul militar Străinu a spus: “Nu numai că este posibil, dar este şi foarte probabil. Omenirea are la această oră puterea tehnologică de a produce ploi, uragane şi cutremure. Marile puteri studiază asemenea tehnici de pe vremea Războiului Rece”.

“În opinia mea, ceea ce s-a întâmplat în Asia poate avea patru cauze. Prima ipoteza este testarea, în ideea războiului geofizic, a unei arme nucleare foarte puternice scăpate de sub control din cauza unor greşeli de calcul a calităţii sau cantităţii materialului detonat. A doua ipoteză este testarea unei arme cu particule de energie ultraînaltă asupra scoarţei terestre. A treia ipoteză e un experiment militar necunoscut. A patra ipoteză e cea a unui scandal provocat pentru a masca altceva mult mai grav”, ne-a explicat Emil Străinu.

“Cele două plăci tectonice care s-au deplasat sunt numite crustale de mare adancime şi nu le e cunoscut prea bine mecanismul deplasării. A fost însă un cataclism asemănător celor care au zguduit planeta la nasterea formelor de relief. Cât despre deplasarea axei de rotaţie a Pământului, trebuie spus că nu e o noutate - în timpul cutremurului din România, în 1977, seismologii au detectat zdruncinături ale axei asemănătoare. Şi la un experiment nuclear se văd asemenea perturbaţii. Partea neplacută e că sunt de aşteptat replici în diferite zone ale globului, deoarece Pământul este elastic şi pentru a reveni la echilibru mai trebuie să se mişte”, a declarat Harald Alexandrescu, directorul Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din Bucuresti.