Tratamente Bioenergie

La începutul secolului XIX, Ernst Schrodinger şi Werner Heisenberg au formulat legile de bază ale mecanicii cuantice. Această teorie descrie fizica lumii subatomice, unde, dacă îi credem pe Albert Einstein, care a emis teoria efectului fotoelectric, sau pe Richard Feynman, Freeman Dyson, Julian Schwinger şi Sin-Itro Tomonaga, care au reuşit să formuleze ecuaţiile de bază ale electrodinamicii cuantice, se întâmplă fenomene care, deocamdată, ne scapă de sub control.
Toţi savanţii citaţi anterior au primit premiul Nobel pentru realizări de excepţie în domeniul fizicii. Ca atare, într-o primă aproximare, putem să-i credem pe cuvânt.
Cu scuzele de rigoare faţă de specialişti, vom formula, în câteva fraze, bazele teoretice ale energiei vii. Einstein a fost cel care a descoperit că, în afară de particulele din care este alcătuit orice atom (adică electroni, protoni şi neutroni), există încă multe alte subdiviziuni, care au fost numite „particule cuantice”.
El a intuit că lumina, dincolo de faptul că este o undă electromagnetică, conţine astfel de miniparticule, care au fost denumite ulterior fotoni. Studiul radiaţiilor nucleare, electromagnetice sau termice a scos în evidenţă un schimb permanent de fotoni, care se desfăşoară în mod natural între particulele încărcate electric, respectiv între electroni şi pozitroni.
Acest transfer continuu se asigură prin… diviziune fotonică! Legat de acest aspect, fizicianul irlandez John Stewart Bell a elaborat o teoremă fundamentală pentru mecanica cuantică. Ea afirmă că fotonii care se obţin prin divizarea în două a unui alt foton vor avea aceleaşi caracteristici cu cel din care s-au format.
Când un foton se divide, o parte din el rămâne în atom şi îi asigură integritatea, iar cealaltă părăseşte atomul sau este anihilată de alte particule subatomice, numite simbolic particule de antimaterie.
La scară mare, fotonii eliberaţi de celulele vii (care şi ele sunt formate din atomi) pot transmite la distanţă informaţii care circulă, ca şi lumina, sub formă de unde electromagnetice.

De la arme neletale până la scut antiradiaţii

Un istoric succint al cercetărilor în domeniul parapsihologic arată că, exact la sfârşitul secolului al XIX-lea, după ce oamenii au început să asocieze gândurile cu electromagnetismul, au apărut şi primele societăţi metapsihice, care şi-au propus să cerceteze organizat aceste fenomene în cel mai adânc secret.
În 1993, un articol publicat de revista americană „New Scientist” îl cita pe colonelul John Alexander, care lucra în laboratoarele Los Alamos, din New Mexico, şi coordona programul de cercetare în domeniul armelor neletale. „Încercăm să descoperim metode care să le ofere comandanţilor militari mai multe opţiuni în confruntarea cu inamicul.
Noile arme trebuie să ne asigure un control eficient, dar nedistructiv, asupra maselor şi civililor ostili”, spunea acesta. Noile arme, ce folosesc unde electromagnetice, de diverse frecvenţe, induc în mintea tuturor celor care nu se protejează prin căşti speciale tot felul de gânduri (de sinucidere, tristeţe, oboseală sau deprimare) sau reacţii incontrolabile (greaţă, vărsături etc.).
Acest gen de atac transformă orice armată, oricât de bine antrenată, într-un grup de oameni incapabili să lupte sau să se opună unei forţe invadatoare. În cei 15 ani care au trecut, cercetările au avansat cu mult peste aceste exemple.
Azi se pot induce vise controlate, stări de hipnoză sau de isterie care, pe bună dreptate, nu trebuie să fie la îndemâna oricui. Din acest motiv, toate studiile legate de particulele subatomice au primit ştampila „Top Secret”.

Scut antiradiaţii care produce curent electric

Liviu Popa-Simil, un inginer fizician român care a lucrat în laboratoarele Los Alamos, din Statele Unite, a părăsit celebrul centru de cercetări şi s-a lansat în lumea afacerilor. El a fondat o companie particulară de cercetări (LAVM). Iniţiat în tainele subparticulelor atomice, el a găsit o metodă de a folosi energia emisă masiv de materialele radioactive care va schimba lumea, spun specialiştii.
Alături de Claudiu Muntele, profesor de fizică la Universitatea A&M din Alabama, Popa-Simil a reuşit să creeze un nanomaterial special, deosebit de util pentru protecţia mediului. Acesta este capabil să absoarbă particulele cuantice emise de materialele radioactive şi să le „epuizeze” de energie, obligându-le să genereze curent electric.
Anunţul invenţiei a apărut pe 27 martie 2008, în „New Scientist”, dar la vârful lumii ştiinţifice din Occident realizarea a circulat cu viteza fulgerului cu vreo două luni mai devreme. Realizat din nanotuburi de carbon, acest material poate fi folosit ca scut de protecţie pentru centralele nucleare şi probabil nu întâmplător, imediat ce lumea ştiinţifică s-a convins de calităţile lui extraordinare, energia nucleară a redevenit interesantă pe toate meridianele lumii.

Celulele vii emit informaţii sub formă de … Cum se formează şi se „citesc” gândurile

Dacă admitem că orice corp viu este, de fapt, un imens câmp cuantic, atunci când fotonii lui se divid poate apărea o formă de comunicare psihotronică. Un gând „emis” de creier nu este altceva decât un „pachet” de fotoni. Fiecare dintre ei poartă caracteristicile perechii sale din câmpul biofizic al creierului care i-a emis.
Astfel, simplificând puţin lucrurile, putem spune că fiecare gând care ne „trece prin cap” are o copie identică, alcătuită din fotoni liberi, care se răspândeşte, fără voia noastră, în jur. Transmisia cuantică a informaţiei din creier are forma unei unde electromagnetice şi se propagă sferic, cu viteza luminii, chiar în timp ce gândim.
Dacă „pachetul” de fotoni ajunge într-un alt creier, care nu e prea ocupat sau care este interesat de subiectul respectiv (fiind, ca la radio, pe aceeaşi lungime de undă), putem spune că persoana receptor a citit gândurile persoanei emiţătoare.
În mod evident, fiind vorba de un fenomen fizic, acest transfer de informaţii are loc permanent, între toţi oamenii, şi nu întâmplător specialiştii afirmă că suntem toţi „scufundaţi” într-un imens şi unic ocean de gânduri.