Tratamente Bioenergie

Entrainment acustic al undelor cerebrale cu ajutorul bătăilor binaurale

Ce sunt bătăile binaurale?
Bătăile binaurale sunt răspunsurile părţii răspunzătoare cu procesarea sunetelor din creier care îşi au originea în nucleii olivari superiori ai fiecărei emisfere. Ele rezultă din interacţiunea a două impulsuri auditive diferite, care provin de la cele două urechi, sunete de max. 1 KHz şi care diferă în frecvenţă de la 1 la 30 Hz (Oster, 1973). De exemplu, dacă se prezintă un ton pur de 400 Hz urechii drepte şi un alt ton pur de 410 Hz este prezentat simultan urechii stângi, atunci ia naştere o undă staţionară modulată în amplitudine de 10 Hz, diferenţa dintre cele două tonuri, este experimentată ca intrarea şi ieşirea în/din fază a celor două forme de undă în cadrul nucleilor olivari superiori. Această bătaie binaurală nu este auzită în mod obişnuit al cuvântului (domeniul auditiv al urechii umane este 20-20000 Hz). Ea este percepută ca o bătaie auditivă şi poate teoretic fi folosită pentru a intra în ritmurile naturale prin răspunsul de urmărirea în frecvenţă (FFR – Frequency-Following Response) – tendinţa potenţialelor corticale de a intra sau de a rezona la frecvenţa stimulului unui extern. De aceea, este teoretic posibil să se folosească o frecvenţă a bătăii binaurale specifică ca tehnică de management a conştiinţei pentru a intra într-un anumit ritm cortical.

Efectul răspunsului de urmărire în frecvenţă (,,Frequency-following response”)
Bătaia binaurală este asociată cu răspunsul de urmărire în frecvenţă electroencefalografic (EEG) în creier. Multe studii au demonstrat prezenţa acestui răspuns la stimulii auditivi, înregistraţi în zona vârfului capului. Activitatea EEG a fost denumită ,,frequency-following response” deoarece perioada sa corespunde frecvenţei fundamentale a stimulului (Smith, Marsh & Brown, 1975). Stimularea prin bătaie binaurală pare să înlesnească accesul către stări modificate de conştiinţă.

Diferite întrebuinţări ale sunetelor audio care incorporează bătăi binaurale
Întrebuinţările sunetelor cu bătăi binaurale incluse care sunt mixate cu muzică sau diferite sunetele de fundal precum zgomotul ,,roz” sunt diverse. Ele acoperă domeniul relaxării, meditaţiei, reducerii stresului, managementul durerii, îmbunătăţirea somnului, scăderea necesităţii de a dormi, superînvăţare, creativitate îmbunătăţită şi intuiţie, vedere la distanţă, telepatie, experienţe în afara corpului şi visare conştientă. Sunetele cu bătăi binaurale incluse sunt adesea combinate cu tehnici variate de meditaţie, precum şi cu afirmaţii pozitive şi vizualizare.

Entrainment rezonant al sistemelor oscilante
Entrainmentul rezonant al sistemelor oscilante este un principiu bine înţeles în cadrul fizicii. Dacă o furcă rezonantă care a fost proiectată să producă frecvenţa de 440 Hz este lovită (să oscileze) şi apoi adusă în vecinătatea unei alte furci o de 440 Hz, a doua va începe să oscileze. Prima se spune că a rezonat (,,entrained”) cu cea de-a doua. Fizica entrainmentului se aplică şi la biosisteme. Prezintă interes aici unde cerebrale electromagnetice. Activitatea electrochimică a creierului duce la apariţia formelor de undă electromagnetice care pot fi în mod obiectiv măsurate cu aparat sensibil. Undele cerebrale îşi schimbă frecvenţa în funcţie de activitatea neurală din creier. Datorită faptului că această activitate neurală electrochimică, funcţia creierului poate fi modificată prin introducerea substanţelor chimice specifice, prin modificarea mediului electromagnetic al creierului sau prin tehnici de entrainment rezonant.

Descoperirea bătăilor binaurale
Bătăile binaurale au fost descoperite în 1839 de către un experimentator german H.W. Dove. Capacitatea umană de a ,,auzi” bătăile binaurale apare că este rezultatul adaptării evoluţionare. Multe specii evoluate pot detecta bătăile binaurale datorită structurii creierului lor. Frecvenţele la care bătăile binaurale pot fi detectate se schimbă în funcţie de mărimea craniului speciei respective. La om, bătăile binaurale pot fi detectate atunci când undele purtătoare sunt sub aprox. 1KHz (Oster, 1973). Sub 1KHz lungimea de undă a semnalului este mai mare decât diametrul craniului. De aceea semnalele cu frecvenţă sub 1 KHz se curbează în jurul craniului prin difracţie. Acelaşi efect poate fi observat în cazul propagării undelor radio. Undele radio frecvenţe mai joase (cu lungime de undă mai mare) precum cele modulate în amplitudine, călătoresc în jurul Pământului peste munţi şi structuri. Undele radio de frecvenţe mai înalte (cu lungime de undă mai mică) precum cele modulate în frecvenţă, undele TV şi microundele, călătoresc într-o linie dreaptă şi nu se pot curba în jurul Pământului. Munţii şi structurile blochează aceste unde de frecvenţă mai înaltă. Deoarece frecvenţele sub 1 KHz se curbează în jurul craniului, semnalele care vin cu frecvenţă sub 1 KHz sunt auzite de ambele urechi. Dar datorită distanţei dintre cele două urechi, creierul ,,aude” semnalele intrate prin urechi defazate unul de celălalt. După ce unda sonoră trece prin jurul capului, fiecare ureche primeşte o anumită parte a undei. Ceea ce permite localizarea cu acurateţe a sunetelor sun 1KHz este diferenţa de fază a formelor de undă. Găsirea direcţiei audio la frecvenţe mai mari este mai puţin precisă decât la frecvenţe sub 1KHz. La 8 Khz pinna (urechea externă) devine eficientă în localizare. În sumar ceea ce determină percepţia bătăilor binaurale este capacitatea creierului de a detecta o diferenţă de fază a formelor de undă.

Cum lucrează bătăile binaurale asupra creierului
Când semnale de frecvenţe diferite sunt aplicate, câte unul la fiecare ureche, creierul detectează diferenţele de fază dintre semnale. ,,În condiţii normale o diferenţă de fază detectată dă informaţie în ceea ce priveşte direcţia. Creierul procesează această informaţie anomalică în mod diferit atunci când aceste diferenţe de fază sunt auzite cu căşti sau în difuzoare. Are loc o integrare de percepţie a celor două semnale, acest lucru producând senzaţia unei a treia frecvenţe de ,,bătaie”. Diferenţa dintre semnale se compensează odată cu sincronizarea şi desincronizare de fază. Ca rezultat al acestor diferenţe constante în creştere-descreştere, apare o undă staţionară modulată în amplitudine – bătaia binaurală – care este ,,auzită”.
Bătaia binaurală e percepută ca un ritm fluctuant la frecvenţa corespunzând diferenţei dintre cele 2 inputuri auditive. Dovezile sugerează faptul că bătăile binaurale sunt generate în nucleii olivari superiori din creier, primul loc din sistemul auditiv în care sunt integrate contralateral (Oster 1973). Studiile mai arată că răspunsul de urmărire în frecvenţă îşi are orginea în collicus-ul inferior (Smith, Marsh&Brown, 1975, Owens&Atwater, 1995).
Această activitate este condusă către cortex acolo unde poate fi înregistrată cu ajutorul electrozilor plasaţi pe scalp.

Stările modificate ale conştiinţei
Bătăile binaurale pot fi auzite cu uşurinţă la frecvenţe joase (<30 Hz) şi sunt caracteristice spectrului EEG (Oster 1973). Acest fenomen de percepţie a bătăii binaurale şi măsurarea obiectivă a răspunsului de urmărire în frecvenţă (Hink, Kodera, Yamada, Kaga&Suzuki, 1980) sugerează condiţiile care facilitează entrainmentul undelor cerebrale şi stările modificate de conştiinţă. Există numeroase rapoarte şi un număr în creştere de eforturi de cercetare care pun în evidenţă schimbările din conştiinţă asociate cu bătăile binaurale.
,,Efectul subiectiv al ascultării bătăilor binaurale poate fi cel de relaxare sau stimulare, în funcţie de stimularea dată de aceste bătăi.” (Owens&Atwater, 1995). Bătăile binaurale din domeniul delta (1-4 Hz) şi theta (4-8 Hz) au fost asociate cu stări de relaxare, meditaţie şi creativitate (Hiew, 1995) şi au fost folosite pentru a ajuta la adormire. Bătăile binaurale cu frecvenţa din domeniul alfa (8-12 Hz) au crescut undele alfa asociate cu stări de concentrare ridicată şi stări alerte dar relaxate (Monroe 1985) precum şi cu îmbunătăţirea memoriei (Kennerly 1994). Ascultarea pasivă a bătăilor binaurale poate să nu ducă în mod spontan la o stare modificată de conştiinţă. Experienţa subiectivă ca răspuns la stimularea cu bătăi binaurale poate fi influenţată de un număr de factori de mediere. De exemplu, voinţa şi capacitatea celui care ascultă de a se relaxa şi de a-şi focaliza atenţia, pot contribui la eficacitatea bătăilor binaurale în inducerea stării modificate de conştiinţă. Ritmurile ultradiene din sistemul nervos sunt caracterizate de schimbări periodice ale arousalului şi ale stărilor de conştiinţă (Rossi, 1986). Shannahoff-Khalsa (1991), Webb&Dube (1981). Aceste schimbări periodice pot sta a baza unor repoarte în ceea ce priveşte fluctuaţiile în eficacitatea bătăilor binaurale. Factorii externi se crede de asemenea că joacă un rol în medierea efectelor bătăilor binaurale.”
Bătăile binaurale
Atunci când 2 sau mai multe tonuri de orice frecvenţă sunt redate împreună, vibraţiile se însumează sau se scad una cu/din alta formând o singură undă care este de obicei percepută ca două sau mai multe tonuri. Bătăile mono şi binaurale au loc ca rezultat al însumării a două forme de undă care sunt atât de apropiate încât ele se adună şi se scad una cu/din alta şi sunt percepute ca o pulsaţie, sau bătaie.
Cel mai jos dintre cele 2 tonuri se numeşte purtătoare şi cel mai înalt se numeşte offset.
Bătăile binaurale sunt răspunsuri ale zonei din creier care procesează sunetele şi îşi au origine în nucleii olivari superiori ai fiecărei emisfere. Ele au fost pentru prima dată descoperite de H.W.Dove în 1839, un cercetător german. Prima dată s-a presupus că sunt o altă formă de bătăi monoaurale dar după cercetări ulterioare s-a descoperit că bătăile binaurale sunt de fapt generate de creier. Atunci când creierul recepţionează semnale diferite de la fiecare ureche în parte, el le mixează în încercarea de a produce acelaşi rezultat ca atunci când tonurile sunt redate împreună. Datorită faptului că creierul trebuie să reproceseze tonurile, bătăile binaurale folosesc o parte complet diferită a creierului decât bătăile monoaurale. De aceea bătăile binaurale sunt unice din mai multe puncte de vedere.
Pentru a produce bătăi binaurale, creierul trebuie să detecteze unghiul de fază dintre cele două tonuri. Din păcate, creierul nu este aşa de bun în detectarea relaţiilor de fază la frecvenţe mai înalte de 900Hz, astfel că bătăile binaurale de frecvenţă mai înaltă nu sunt observabile, deşi ele pot rămâne eficace până la frecvenţe de 1,5 KHz. Atunci când frecvenţele tonurilor sunt distanţate cu 25 Hz, creierul nu este destul de rapid pentru a detecta relaţia de fază dintre ele, astfel că tonurile sunt percepute în mod individual, spre deosebire unei ,,bătăi” combinate. Chiar şi atunci când creierul produce bătăi binaurale, adâncimea modulaţiei este mai mică decât a bătăilor monoaurale, acesta este motivul pentru care este uneori dificil de auzit bătăile binaurale chiar şi la 440 Hz, pitch-ul optim pentru detecţia bătăilor binaurale. Acestea sunt limitări ale urechii umane. Un creier uman anormal, ca de ex. al unui individ cu leziuni neurologice, nu poate fi capabil să proceseze deloc bătăile binaurale.
Spre deosebire de bătăile monoaurale, cele binaurale vor avea efect complet chiar dacă cele două tonuri sunt de amplitudini diferite. De fapt, bătăile binaurale pot fi folosite chiar dacă purtătoarea este sub pragul auzului urechii umane, deşi efectul asupra creierului în acest caz ar fi minim.
Din păcate, bătăile binaurale produc potenţiale evocate foarte mici în cortexul auditiv ale creierului, potenţiale care sunt parte a răspunsului entrainmentului undelor cerebrale. Un studiu al lui Dale S. Foster din 1990 a arătat că deşi bătăile binaurale produc entrainmentul undelor cerebrale, ele nu produc destul entrainment pentru a fi consistent. În studiul său, un sunet de ,,surf” generat artificial a produs mai multe unde alfa decât a produs o bătaie binaurală de 10,5Hz.
Totuşi, bătăile binaurale au unele avantaje. Ele pot fi foarte hipnotice, datorită în principal efectului Ganzfeld. Dar asta nu este în mod necesar ceva ce este unic bătăilor binaurale. Este probabil mai mult un rezultat al folosirii căştilor stereo decât un efect produs în mod special de bătăile binaurale.
Întrucât ele necesită funcţionarea ambelor emisfere ale creierului simultan, bătăile binaurale pot de asemenea induce un efect de sincronizare a întregului creier. Acesta este un efect produs de produsele Institului Monroe şi altor institute, care chiar şi-au denumit produsele după efectul dat: Hemi-sync – denumirea prescurtată pentru ,,hemispheric syncronization”. Totuşi, alte forme de entrainment (şi chiar însăşi meditaţia) pot duce la sincronizarea emisferelor cerebrale.
Perceperea bătăilor binaurale este de exemplu îmbunătăţită de adăugarea zgomotului ,,alb” peste purtătoarea de semnal (Oster 1973), astfel că zgomotul ,,alb” este adesea folosit ca fundal pentru îmbunătăţirea eficacităţii bătăilor binaurale.

Se poate folosi mai mult de o bătaie binaurală pentru a produce entrainment pe mai multe frecvenţe?
Budzynsky a studiat frecvenţele bătăilor binaurale mpreună cu cei de la Synetic Systems, cei care au realizat Audiostrobe şi ThoughtStream, şi a descoperit că creierul nu poate produce entrainment pentru două frecvenţe de bătaie binaurală simultan. O singură bătaie binaurală plus o stimulare fotică dă rezultate bune în entrainmentul pe două frecvenţe diferite şi ,,comutarea” în frecvenţă a trei stimulări de L/S la fiecare 2 secunde a produs entrainment pentru toate cele trei frecvenţe!
Multe organizaţii vorbesc despre beneficiile bătăilor binaurale mai ales Institutul Monroe şi James Mann de la Enlightned Enterprises. James Mann a descoperit tehnica foarte eficace umită ,,Harmonic Box X” care foloseşte 4 voci (câte două pentru fiecare ureche) şi foloseşte armonicile dintre ele pentru a produce entrainment într-un mod special. Această tehnică este foarte eficace deoarece foloseşte şi bătăi monoaurale pe lângă cele binaurale. Bătăile monoaurale sunt procesate într-o parte diferită a creierului decât cele binaurale, astfel că este posibil entrainmentul creierului pentru 2 sau mai multe frecvenţe folosind bătăile monoaurale şi cele binaurale şi posibil şi cu stimularea fotică. Totuşi, se pare că nu este posibil entrainmentul pentru sau mai multe bătăi binaurale prin introducerea de seturi multiple de tonuri.

Câteva observaţii:
- pentru a testa bătăile binaurale se poate folosi o purtătoare de 440 Hz
- bătăile binaurale se recomandă a fi folosite doar dacă rata bătăii este sub 25 Hz, altfel cele 2 tonuri nu se vor mixa
- se recomandă de asemenea folosirea a maximum 2 seturi de bătăi binaurale, şi doar a unuia dacă nu se vor folosi în plus şi bătăile monoaurale
- bătăile binaurale trebuie ascultate la volum mic, un volum prea mare sau prea mare poate împiedica entrainmentul

Bătăile monoaurale
Bătăile monoaurale nu sunt procesate de către creier, astfel că acestea nu suferă de aceleaşi limitări ca cele binaurale. Ele sunt produse la aproape orice frecvenţă (chiar şi dincolo de 900 Hz) şi pot fi de asemenea percepute dacă există o separare între ele mai mare de 25 Hz.
Totuşi, bătăile monoaurale au unele dezavantaje. În primul rând, pentru ca bătăile monoaurale să-şi menţină efectul complet, ambele tonuri trebuie să aibă aceeaşi amplitudine. În ale doilea rând, pentru a produce un entrainment al undelor cerebrale semnificativ, ele trebuie să aibă un volum corespunzător – destul de tare pentru ca cel care ascultă să audă o modulaţie observabilă între tonuri.
În ciuda limitărilor lor, bătăile monoaurale sunt foarte eficiente în producerea de entrainment al undelor cerebrale şi au avantajul că produc efecte foarte asemănătoare cu bătăile binaurale atunci când sunt ascultate în căşti audio.